Din peripetiile vietii: noul cod fiscal si complicatiile lui...

Buna ziua dragii mei,
De mult nu am mai pus ceva pe blogul online. De scris am scris, despre adolescenta, copii, despre diverse ganduri ce imi zboara prin minte cand sunt stresata sau nu, despre natura ce ne inconjoara. Sunt salvate acolo... pentru mai tarziu. O sa revin si la ele , candva.
Momentan , voiam sa va povestesc peripetiile unui Asistent in brokeraj care se zbate in hatisurile actelor fiscale :)
Am inceput in 2008 din joaca, sa fac asigurarile la masini, acele RCA obligatorii. Ma intalnisem in fata sediului firmei unde lucram atunci ( un  ziar local care incaaaaa... supravietuieste si azi intemperiilor create de aparitia internetului :) ) - cu o tipa ce lucra la CSR, actual TMK , ea in timpul liber facea asigurari.
Mai stiti, ca "pe vremuri" se scria totul "de mana", nu se facea pe computer, electronic, musai fiind sa ai o imprimanta acasa...
Dupa ce ea a scris polita pentru unul din automobilele Dacia ce erau in posesia familiei noastre (la acea vreme)  ce mi-a venit mie in minte? Hai sa devin si eu asigurator in timpul liber!
Zis si facut. Pe strada ce se afla putintel mai incolo, catre Gara de Sud, Resita, se afla sediul firmei Astra. Am vorbit cu dom' director si asa am devenit si eu agent de asigurari... De ce sa platesc eu comisionul pentru doua masini unei alte persoane, cand poate ramane "in familie". De la RCA am ajuns dupa vreo 2 ani sa fac si asigurarile la case, caci se stabilise ca este obligatoriu! Si asa pe langa ce castigam ca un biet ingineras, manager si ce am mai facut prin viata asta, inca un mic venit venea din asigurarile prestate catre prieteni si familie. Si colegi... Caci la vremea aceea Institutul de proiectari inca era un nume. Aveam multi colegi. Acum este doar o firma aflata pe lista cu "falimente istorice". Falimentele lui C., cel urât de toti resitenii. 1771 - 20... Ani pierduti pe apa sambetei.  Ce a fost atunci si ce mai e acum... 
Asta e, inca un loc de munca in CV, care intre timp s-a imbunatatit cu inca o realizare, datorita bunilor parlamentari , si anume Noul cod fiscal , cu metehnele lui.
Mai nou, ca sa pot plati darile la stat, pe care pana acum le plateau pentru noi cei de la firma de brokeraj unde trecusem in urma cu 3 ani , cand Astra isi dadea obstescul sfarsit, trebuia sa devin Asistent in brokeraj inregistrat oficial. Aceeasi Marie, cu alta palarie.
Era inceput de ianuarie cand am primit pe e-mail ca trebuie sa mergem toti agentii sa depunem acte, formulare etc. la Finante.
Zis si facut. Ma duc cu cele necesare , copii dupa toate actele cerute, la Finante. La Resita, sediul este langa Brd. An de an veneam in perioada depunerii formularului 200 completat, cu o adeverinta doveditoare primita de la Asigurari, apoi reveneam sa platesc diferentele de impozit , daca era cazul.
Dar de ce a trebuit sa ramana asa simplu? Nuuu, pentru ca dragii nostri guvernanti s-au gandit la noi, bietii oameni simpli ce fac diverse activitati libere, sau au PFA ori intreprinderi individuale , ca noi avem prea mult timp liber :)
Asa ca au impus ca din acest an sa depunem acte, multe acte, sa venim si sa revenim la Ei ca sa platim Noi, ca doar cei ce se ocupau cu asta nu erau buni. Contabilii firmelor de brokeraj stiau mai bine totul ...
2016. Al treilea an la brokeraj. Suna tare bine termenul, dar e tot ce faceai ca agent la o firma (in cazul meu, Astra), doar ca acum aveai la dispozitie multe firme unde puteai face politele. Suna simplu , intri pe un pc, pe platforma, accesezi site-ul si treci la treaba.
Daaaarrrrr, de cate ori stateam seara si injuram in gand ca nu stiu sa ma descurc prin itele politelor, care cer date peste date. Cauta din nou persoana, intreaba tot... Nu e o meserie faina. Caci mereu se schimba ceva in sistemul de asigurari. Eu , personal, nu eram fascinata de asa ceva, dar pentru ca pur intamplator am si devenit Agent,cu diploma de absolvire imi parea rau sa pierd banii de scolarizare... Si timpul consumat. Cat timp am tot invatat si citit toate documentele legate de asigurari si legislatie. Cat timp am facut teste pe platforme, au fost resetari ale site-ului de invatare, eu trebuind sa o iau de la zero cu testarea, pentru a reface punctele... Etc. Apoi ziua cu examenul. O zi plina de stress. Dar daca intrasem in hora , am jucat. Timisoara, multi agenti ca si mine, de la toate firmele existente. Eram fiecare cu testul in fata, sa alegem varianta corecta. Ca si la examenul pentru carnetul de conducere. Zici ca e usor, dar e greu totusi, caci intri intr-o stare indescriptibila in cuvinte cand esti pus sa dai testele alea... Emotiile te cuprind, atunci iti dai seama ca ai uitat tot. Daca ai noroc , mai treci o data peste test, citesti din nou ca sa fii sigura ca ai facut bine...
La cat esti de emotionat , ce mai stii ca e bine dau nu? Cert e ca atunci cand am aflat ca "am luat", eram fericita! La fel ca si examenul de la scoala de soferi din 2007, cand luasem "din prima"...Tot dupa ture si ture de invatat, citit, simulari de teste etc. Emotii mari.
        De ce trebuie sa fim asaltati de emotii? Sa ne faca mai grea situatia? Crezi ca ai uitat tot, ca nu ai sa iei examenul, dar de multe ori tocmai aceste emotii sunt constructive. Ajuta in felul lor. Altfel am lua viata prea usor...
Culmea e nu am emotii cand discut cu diverse persoane sus-puse. Poate ca asa sunt eu... Mi-a dat D-zeu curaj sa fac  in viata ce imi place , sau daca nu chiar tot ce imi place sa ales varianta simpla.
In CV-ul meu acum sunt de toate, poate ca ar parea surprinzator ca e un amestec de studii diverse, experiente diverse.
Acum , de cand trebuie sa merg si sa stau la  randuri la Finante, imi pierd si mai mult timp. Aud, stand la rand la ghiseu sa vina numarul meu de ordine, tot felul de povesti. Unii au firma, au alte acte de depus. Unii au intreprinderi individuale, au taxe mari la stat, au obligatii. Drumuri multe la fisc, la primarie... Randuri.
Cam asa decurgeau anii trecuti la cei cu care mai discutam, povesteau din experienta lor. Ce am invatat: nu imi voi face niciodata firma pe cont propriu, e asa de complicat, asa de mult timp consumat pe tampenii de acte, samd. Si oare nu toti românii isi doresc sa fie sefii lor proprii?! Pana la urma avand atatea treburi de rezolvat daca esti pe cont propriu, nu alegi pana la urma varianta de "angajat la o firma" fie si pe "minim", dar cu timp liber pentru tine, nu pierdut pe la randuri... Asa face Statul legile astfel incat sa deziluzioneze pe toti intreprinzatorii care doresc sa faca ceva. Bine ca am ocazia sa vad, sa observ :)
Cred ca soarta e asa cum ne-o facem noi.... Eu am ales la un moment dat cate o cale A sau B , care ducea catre ceea ce voiam eu. Asa am ajuns sa pot vedea si observa diversele iţe ale activitatilor independente, cu bune si rele.
Dupa ce voi reveni la Finante ca sa depun urmatorul formular, al doilea, dupa dobandirea CIF-ului, o sa revin pentru al treilea samd. Si apoi trimestrial obligatii? Cine le mai stie? Of, ca tare complicat devine totul!
In paralel cu treburile astea, mai am si altele pe cap, bineinteles, dar ma gandesc ca de-aia au venit, ca stie D-zeu ca le pot face pe toate pana la urma... Altfel m-as plictisi :)
Pasul urmator logic ar fi sa stau la un birouas undeva, sa pot castiga si bani din asigurari. Sa nu fie doar un titlu. Dupa  ce voi invata  noile reguli, ca doar nu ramane nimic neschimbat, nu? Anul vine mereu cu altele  noi, ca doar altfel ar fi viata un plictis total!
The end!
Dar ... To be continued!

ian. 2016...


Cu prietenie,
Angela

Adolescenta... De ce apare in viata omului ?! De-aia!!

Mda... O etapa in viata omului ce tine intre 13 ani si ..?. ani. Asta depinde de om. Sau o fi si aici o regula?
Negativismul. Raspunsurile derizorii. Rautatea, acolo pana nu demult era o vorba calda adresata mamei tale.
Noroc ca nu am asteptari mari de la ei. De la prunci. Stiu ca apar momente cand vor sa fie ei cei mai tari...
Ce e mai rau este ca eu, eu - un adult trecut de 40 de ani - nu imi amintesc din pacate absolut nimic de prin copilaria mea, doar mici crampeie din viata, imagini fugitive si povesti care inca imi staruie in minte. Dar mi-am dorit sa pot calatori in timp sa ma vad cum eram atunci... Imposibil. Poate doar prin vis, visele acelea care le simti ca si cum ar fi reale. Care apar cand eu sunt relaxata...
     Copiii au etapele lor in dezvoltare, absolut normale. Ii lasi liberi - nu e bine. Le impui - nu e bine. Poate ca perfectiunea este intre cele doua.
Timpul mamei , la un moment dat trebuie organizat astfel incat sa aiba ocupatie ce ii tine mintea departe de aceste stari ale "celui mic": sa nu te enervezi cand vezi ce face, cand auzi ce spune el. Mai bine sa iti vezi de mestereala ta, la care poate vine si te ajuta si el de bunavoie; fostul tau bebe, pe care il iubeai cand gangurea, cand facea primii pasi, cand se impiedica la alergarea cu piciorusele lui mititele...
          O minte adolescentina in corp de adult, de aproape 1,80. Il vezi mare, dar el e inca mic. Mic, caci mintea lui este inca a unui copil fara viziunea viitorului. Nu stie ce idioata a ajuns societatea asta intoxicata de politica si de spagi. Nu stie cum e sa iti faci vise si sa se destrame in vant. Nu stie multe... Poate e bine si asa. Sa copilaresca mai o vreme. Dar sa se joace "normal", la aer curat, nu in fata unui monitor de computer care ii chinuie ochii, ii schimba corpul etc. In alte lumi copiii nu au adolescenta libera pentru ca sunt pusi la munca. Munca grea, fara scoala.
Intr-un documentar vazut pe unul din multele  programe pe care inca le mai urmaresc , copiii din Africa , din nu stiu ce tara, erau pusi de pe la 7 ani sa sorteze deseurile trimise de europeni, mai precis de cei din UK ( Marea Britanie) , pentru a asigura traiul familiei. Adio scoala, adio copilarie...
          Adolescenta mea nu stiu cand s-o fi gatat... Poate pe la 20 de ani  cand dadeam de greu singura , pe cont propriu. Iar pe "vremea mea"  nu existau telefoanele mobile, sa cer ajutor... S-a gatat cand am avut probabil primele examene serioase (Nu zic ca celelalte nu or fi fost serioase; nici vorba. Dar pentru ca invatam bine la scoala nu le simteam ca ar fi grele)...
           In schimb "bebele" tau care nu e geniu in scoala, dar nici al' mai slab din clasa, parca nu constientizeaza ce viata il asteapta. Poate ca daca nu il apuca adolescenta asta, ramanea geniul dintr'a cincea... Pacat. De ce s-o fi inventat etapa asta in viata noastra ?! :)
        Cu ochi mari priveste la tine cand il rogi sa te ajute cu aia , sau cu aia. Treburi casnice, nu ceva extraordinar... Grea munca de jos, nu? La casa , asta e. Ai caine, ai pisica, ai obligatii fata de ele. Macar inca astea le face :) Etapa de pre-adolescenta a fost mai usoara. Sa vad cum o fi cea post-adolescentina !! Ufff, cat mai e pana atunci !
         Devii invizibil in casa. Pentru el /ei devii o sursa care asigura traiul de zi cu zi, plata facturilor etc. Care asigura bugetul necesar hranei ce creste direct proportional cu centimetrii castigati in inaltime :)
Inca un pic... Cu rabdare se trece peste tot, spune o vorba. Vom vedea cum va fi cand si fetita va trece prin asta. Bine ca am avut inspiratia sa las 4 ani intre ei. Asa voi avea timp sa ma invat cu trecerea lor catre "oameni mari", pe rand... Daca erau nascuti la 1-2 ani intre ei? Ar fi fost groaznic pentru nervii mei , si asa ocupati cu alte probleme pe care trebuie sa le suporte zilnic.
Era demult , foarte fericita cand s-a nascut Ema: la spital cand am aflat ca e fetita , a fost absolut minunat. Si ea mi-a adus echilibrul prin firea ei vesele, creativitate, voiciune etc. Daca ar fi fost in casa mea doi baieti, cred ca eram deja de mult cu parul albit complet, nu partial, ca acum la patruzeci si  ceva.  Poate ca pana ajunge ea la adolescenta, eu ma voi fi obisnuit deja cu schimbarile in felul de a fi, al copilului, in general ... Doamne ajuta , sa nu fie multe!
Mamici, acum inteleg sfaturile pe care mi le dadeati mai acum ceva vreme, macar am fost pregatita , stiam ce urmeaza. Nu am asteptari  stiu ca se vor "vindeca" toate in timp. Timpul va pune totul la locul lui, sentimentele se vor linisti, ei , adolescentii astia vor constientiza pe ce lume traiesc.
Cei din toata tara se revolta de cand cu accidentul acela (Doamne, fereste lumea de asa accidente sau incidente tragice !), cum nu ma prea uit la tv la stiri, aflu cu intarziere cam ce mai e nou prin tara asta care a intrat in "cadere libera", saraca. De ceva vreme... Poate daca tinerii devin mai responsabili nu ii vor mai lasa pe cei De sus, de la putere, sa faca noi experimente pe populatie, sa schimbe mereu legile in defavoarea omului de rand. In capatul asta de lume, la Resita, oricum nu afli nimic, nu se intampla nimic. Un loc in care poti sa stai la pensie, ingrijind de gradina :)
Imbatranim.Vedem asta la copiii pe care ii avem prin familia proprie sau prin familiile cunostiintelor : acum il vezi bebe, invatand sa mearga -acum il vezi la scoala , iar peste "un pic" il vezi adolescent, care nu te mai recunoaste. Mare paguba.
Eu doar observ, caci ,mai nou, studiez lumea. In liniste. Fara sa comentez. Vad, notez schite, pentru o carte pe care o voi scrie odata. Cu personaje fictive sau nu :)
Lumea oriunde ar fi, oriunde as fi. De la A la Z sunt milioane de stereotipuri umane... o multitudine de comportamente, de tipuri, fiecare cu pasiunea lui, cu hobby-urile lui. Si culmea culmilor: ale parintilor nu coincid cu ale copilului. Generatie dupa generatie, oamenii se schimba, se adapteaza la timpurile in care traiesc. Lumea se schimba mereu, cum am mai spus-o. Dar nu spre bine, asta e.
In autobuz. Langa scaune, in zona aia cu burduf, la autobuz e plin de copii de clasa a XI-a. Au terminat orele si merg acasa. Discuta despre bani, aplicatii, jocuri. Unul din baieti sta cu telefonul in mana si tasteaza mesaje pe skype , scrie cu doua maini, cu o dexteritate!!! Eu dupa atata utilizare a tastaturilor  de toate felurile, mai nou a touch-screenului, nu am asa o dexteritate in a folosi toate degetele la tastat :)
Ei bine, baiatul asta scria cu o viteza uimitoare. Iar cel de vizavi ii raspundea, in acelasi mod. Tastand mesaje, bineinteles. E normal ?!
      Dupa 2 statii au urcat inca doua colege de-ale lor. Care nu aveau telefon. L-au certat pe colegul lor ca sta toata ziua pe net, el s-a uitat putin la ele , apoi a ridicat din umeri. Atitudine faina, ce sa zic. Bravo fetelor! Ema , fiica-mea mereu zice (si stiu asta pentru ca e adevarat - si eu am fost ca ea odata, nu? ) ca fetele sunt mai istete decat baietii. Se vede si dupa carnetul de note :) Pacat ca nu sunt privite la fel ca baietii. Eu am avut mult de suferit mai demult pentru ca eram de sex feminin si nu masculin, la locul de munca. De-aia trebuie sa fim mai tari ca ei, sa ne maturizam mai rapid, sa riscam mai mult pentru a obtine rezultate. Ei fac parte din "regnul superior".
Am povestit pe la inceputul blogului cum era ca inginera stagiara, printre barbatii ingineri. Si sefi, daca se poate. 'Geaba stii engleza, degeaba esti harnica, nu primesti salariu mai mare, nu pleci in deplasare, nu ai beneficiile pe care le au barbatii decat daca te impui. Ceea ce am facut pana la urma, de nevoie. M-am inrait ca sa pot reusi.
Biata mea fetita , sper sa nu aleaga ingineria. Idioata ocupatie au inventat astia in nomenclatorul meseriilor. Pentru femei , e bun managementul, planificarile, ocupatiile legate de gandire. Nu desenatul si proiectatul. Bine ca eu faceam calcule si documentatiile aferente, nu am suportat partea de desen niciodata... Si ce era fain , era ca se schimbam destul de des proiectele, nu ajungeam sa ma plictisesc.
Acum nu ne vom plictisi inca niste ani de acum incolo, caci nu ne lasa copiii :) Am zis sa imi pregatesc deja perioada de retragere la pensie , caci anii trec repede , vad clar. O gradina in care sa ma reculeg, un foisor in capatul gradinii unde sa beau un ceai, avand privelistea cu toate dealurile Resitei in fata. Iar in gand, toate locurile frumoase vizitate de 2 ani incoace... Un loc placut unde sa iau pensulele si sa astern pe tablou imaginile placute ale naturii. Natura ne ofera multa frumusete. Si daca tot am devenit in a doua parte a vietii mai melancolica, o sa profit de stare :) O carte... Etc.
Si liniste!
Iar printre ele voi creste copiii, dupa inspiratia de moment... Asa am facut de cand ma stiu cu ei. Inspiratia. Nu cartile de "buna crestere". Deja au crescut  mult, nu imi dau seama cat de repede a trecut timpul!! Ma bucur ca sunt marisori, acusica isi fac si ei un viitor. Daca se vor destepta la timp din boala numita Adolescenta :)
Anii au trecut pe "speed", sigur ca si restul vor trece la fel... Doamne ajuta! Sanatosi sa fim ! Ca restul se rezolva.
Si societatea sa le dea voie sa fie ei insisi. Nu falsi. Nu "robotei" programati. Cine stie cum o fi in 5-10 ani?
Numai bine,
Angela
Resita, 05 noiembrie 2015