Viata...

Ieri am vazut ceva ce m-a socat pe moment, fara sa pot interveni cumva...

Sa "explicitez"....
         Eram in gradina, privind pomisorii ce dau in floare si ascultand cantecul simpatic al mierlelor ce isi vorbesc duios. Cand , deodata au aparut in zona un card de pasarele ce o asaltau pe o ditamai pasare neagra. Nu era o cioara, era mai mare. La un moment cand aia s-a asezat pe o creanga, am observat in ciocul ei o pasare mititica.... Saracuta de ea nu putea scapa de clestii puternici ai Uriasei negre. Vai, ce am simtit in sufletul meu in acel moment!
Cum ar fi ca noua, bieti pamanteni sa ni se fure de sub ochi un membru al familiei, foarte drag. Sa il vedem cum dispare in clestii unui animal de 5 ori mai mare decat noi... Groooooaznic.
Inca ma gandesc la sunetele ce le scoteau bietele pasarele ciripind agitate si sarind cu piciorusele si cu ciocurile catre Uriasa neagra.
Plangeau ele, plangea sufletul meu.... Caci se pare ca soarta unor fiinte depinde de existenta altora, dezi nu e corect...

Nu au stau mult aici, Ea a zburat cu prada in cioc in departare, undeva de unde nu am mai auzit nici ciripitul speriat la bietelor pasarele...
Of, of, daca e sa vezi cum are loc circuitul vietii in natura, si esti un Om  cu suflet bun, si nu un dr... impielitat (cum sunt multi carora nu le pasa de nimic...) , te doare ce vezi in jur....

Odata, eram acasa, in curte, pe cand un puisor de pasare a nimerit la noi in zona, pe cand invata sa zboare. A sarit la el cainele, voind sa se joace. Auzind palavrageala parintilor puiului am venit sa vad ce e si l-am luat , ducandu-l intr-ul loc mai sigur. Au venit langa el parintii, ciripind jucausi. Cred ca pana la urma a invatat sa zboare, dragalasul :) Sigur a scapt cu bine.
Dar oare care o fi fost finalul povestii de ieri? Nu stiu, dar cred ca a invins cel puternic...

Multe vad si nu le pot descrie in cuvinte... Cei  ce ma cunosc stiu din privirea mea ca mi s-a intamplat ceva. "Ce e?" , ma intreaba. "Nimic, zic eu, sperand ca scap..."
Uneori e greu sa povestesti ceva trist.  Doar stam si ne rugam la Dumnezeu ca sa ne faca viata mai blanda, mai usoara  sa nu vedem toate rautatile din jur. Omenesti sau pur si simplu din natura.
Eu VREAU sa vad doar partea buna, pe aialalta nu o bag in seama, caci trebuie sa treaca. Si mai e o chestie :" efectul bumerang". Bine faci, bine gasesti ... se spune. Valabil si pt partea negativa.

            Mai tarziu, dupa niste ore, in marul din gradina sedea o pasare micuta, colorata superb, singura... Si canta de zor... Oare de jale sau nu? Noi nu le intelegem, desi de multe ori mi-as dori sa inteleg si graiul animalelor, ca si Mowgli sau Tarzan sau alte personaje de povesti.
Cate am putea invata de la ele!!!

Trist... Ca vremea ce pare sa aduca toamna... Si maine este 1 Mai.
Asta e. Vine el si soarele!

Aveti grija de voi !

Cu prietenie,
Angela

Viata ca o calatorie cu trenul

Viata ca o calatorie cu trenul
De Ghinea Andrei Robert (12 ani)

In timp ce cititi, va invit sa ascultati muzica: Autumn music

Eram intr-un tren , impreuna cu parintii mei si cu sora mea, care era ca un bagaj pentru mine , caci parintii mei mi-au spus sa am si eu grija de ea. Ne-am ales un loc in vagonul din fata, care era ca o bijuterie pentru ca era la clasa I. Mergeam spre Paris, dar pana acolo trebuia sa schimbam cam vreo cinci trenuri.

Sora mea , Ema, ma tot bazaia, asa ca, mi-am spus ca mai bine ar fi sa o las in vagon singura cu mama noastra, si eu sa merg cu tatal meu altundeva unde sa putem juca carti in liniste si pace. Cand eram in toiul unui joc de 66 , eu avand 43 de puncte si tatal meu 50 de puncte , deodata apare sora mea si ne strica tot jocul. Tata a zis sa o lasam si pe ea sa joace, dar cu o conditie: daca incepe sa planga sau daca ne certam , sa nu ne mai jucam.
- E randul tau, Ema! Hai da!
- Nu o mai grabi, Andrei !!
- Bine ! Ok!
- Gata! Am dat!
- E randul tau , Andrei
- Bine! ... ... Stai sa-mi numar punctele! 44...55...66......!!
- Am castigat!
- Da! Cat e scorul?
- Unu pentru tata, unu pentru mine ... si zero pentru tine, Ema!
- Hmmmm......mmm... Gata! Eu nu ma mai joc! , zise Ema de ciuda ca nu avea nici un punct.
- Bine! Deci..., tata te mai joci?
- Nu mai pot acuma. Mai am si alta treaba...
- Ce repede merge trenul! Nu, tata?
- Da ! Repede ca fulgerul!
- Mda!
- Na , hai copii la culcare ca la ora 5 dimineata trebuie sa ne sculam cu totii, ca sa schimbam trenul.
- Din fericire e ultimul! Sper...
- Nu ! Mai e unul dupa acesta.
Eram in ultimul tren si totul parea in regula. Acest tren era tot de clasa I  si avea chiar si scaune cu masaj. Scaunele cu masaj erau foarte relaxante mai ales pentru ca aceasta calatorie era o eternitate.
Cand mai erau cam vreo 5 km de parcurs si totul parea nemaipomenit, deodata se-ntampla ceva groaznic: doua roti din fata si doua roti din spate au sarit din senin toti pasagerii s-au speriat , dar pana la urma mecanicul trenului a spus ca se poate rezolva dar ar putea dura si cateva ore, pentru ca nu aveau destule piese de rezerva!
- Nu am putea merge si pe jos, tata?
- Ba da, am putea dar sa o intrebam pe mama.
- Mama, putem merge pe jos? !
- Da , sigur ca da!
- Din fericire mai sunt doar vreo 3 km de parcurs.
- Deci ne-am hotarat! Mergem pe jos! Da?!
- Da !
Cand am ajuns la Paris, ne-am cazat la un hotel si am stat peste noapte acolo, urmand ca maine-zi sa ne ducem la bunica noastra din Paris.
----------------------
P.S.
Intamplator, de cateva ori eu (Angela) chiar am ramas prin gari ( nu stia Andrei asta...) sau pe camp cu trenul, se stricase ceva la locomotiva. Anii 90'.
Voiteni, Berzovia etc. Nu Paris:)
O data, intr-o iarna (era sesiune si veneam catre casa) am stat cateva ore pe camp, asteptand o alta locomotiva care sa ne duca la destinatie... Ne  jucam carti de zor (de care nu mai stiu, jucam pe vremea aia bridge, dar si de-altele), infofoliti fiind cu tot ce era mai gros prin geanta de voiaj.
Vremuri grele... Dar daca ma gandesc bine eram bine, fericiti si multumiti ca facem o scoala. Nu toti au sansa asta, nu? Acum, in anii 2013' fac toti cate o facultate sau doua, si cateva masterate. Unii au colectie de diplome, cum glumeste o prietena de-a mea, colega de facultate, de camin si  de naveta saptamanala cu trenul :)
           Dragilor, se pare ca soarta se joaca frumos cu noi. De nu faceam electro' si de nu lucram "acolo" unde sa imi cunosc sotul, nu venea pe lume dragul de Andreias, cum il alint eu :)
E un copilas tare simpatic si amuzant , micut,  desi m-a ajuns la inaltime, poate a luat-o deja inainte cu cativa cm...
          Bravo, Andrei pentru compunere. O tema impusa pentru lectia de la scoala, dar a iesit ceva extrem de amuzant... De aceea am decis sa vi-o arat si voua :)))

In foto este trenuletul lui de pe cand era micut, bebelus si se juca de-a insurubarea-desurubarea :)