Adolescenta... De ce apare in viata omului ?! De-aia!!

Mda... O etapa in viata omului ce tine intre 13 ani si ..?. ani. Asta depinde de om. Sau o fi si aici o regula?
Negativismul. Raspunsurile derizorii. Rautatea, acolo pana nu demult era o vorba calda adresata mamei tale.
Noroc ca nu am asteptari mari de la ei. De la prunci. Stiu ca apar momente cand vor sa fie ei cei mai tari...
Ce e mai rau este ca eu, eu - un adult trecut de 40 de ani - nu imi amintesc din pacate absolut nimic de prin copilaria mea, doar mici crampeie din viata, imagini fugitive si povesti care inca imi staruie in minte. Dar mi-am dorit sa pot calatori in timp sa ma vad cum eram atunci... Imposibil. Poate doar prin vis, visele acelea care le simti ca si cum ar fi reale. Care apar cand eu sunt relaxata...
     Copiii au etapele lor in dezvoltare, absolut normale. Ii lasi liberi - nu e bine. Le impui - nu e bine. Poate ca perfectiunea este intre cele doua.
Timpul mamei , la un moment dat trebuie organizat astfel incat sa aiba ocupatie ce ii tine mintea departe de aceste stari ale "celui mic": sa nu te enervezi cand vezi ce face, cand auzi ce spune el. Mai bine sa iti vezi de mestereala ta, la care poate vine si te ajuta si el de bunavoie; fostul tau bebe, pe care il iubeai cand gangurea, cand facea primii pasi, cand se impiedica la alergarea cu piciorusele lui mititele...
          O minte adolescentina in corp de adult, de aproape 1,80. Il vezi mare, dar el e inca mic. Mic, caci mintea lui este inca a unui copil fara viziunea viitorului. Nu stie ce idioata a ajuns societatea asta intoxicata de politica si de spagi. Nu stie cum e sa iti faci vise si sa se destrame in vant. Nu stie multe... Poate e bine si asa. Sa copilaresca mai o vreme. Dar sa se joace "normal", la aer curat, nu in fata unui monitor de computer care ii chinuie ochii, ii schimba corpul etc. In alte lumi copiii nu au adolescenta libera pentru ca sunt pusi la munca. Munca grea, fara scoala.
Intr-un documentar vazut pe unul din multele  programe pe care inca le mai urmaresc , copiii din Africa , din nu stiu ce tara, erau pusi de pe la 7 ani sa sorteze deseurile trimise de europeni, mai precis de cei din UK ( Marea Britanie) , pentru a asigura traiul familiei. Adio scoala, adio copilarie...
          Adolescenta mea nu stiu cand s-o fi gatat... Poate pe la 20 de ani  cand dadeam de greu singura , pe cont propriu. Iar pe "vremea mea"  nu existau telefoanele mobile, sa cer ajutor... S-a gatat cand am avut probabil primele examene serioase (Nu zic ca celelalte nu or fi fost serioase; nici vorba. Dar pentru ca invatam bine la scoala nu le simteam ca ar fi grele)...
           In schimb "bebele" tau care nu e geniu in scoala, dar nici al' mai slab din clasa, parca nu constientizeaza ce viata il asteapta. Poate ca daca nu il apuca adolescenta asta, ramanea geniul dintr'a cincea... Pacat. De ce s-o fi inventat etapa asta in viata noastra ?! :)
        Cu ochi mari priveste la tine cand il rogi sa te ajute cu aia , sau cu aia. Treburi casnice, nu ceva extraordinar... Grea munca de jos, nu? La casa , asta e. Ai caine, ai pisica, ai obligatii fata de ele. Macar inca astea le face :) Etapa de pre-adolescenta a fost mai usoara. Sa vad cum o fi cea post-adolescentina !! Ufff, cat mai e pana atunci !
         Devii invizibil in casa. Pentru el /ei devii o sursa care asigura traiul de zi cu zi, plata facturilor etc. Care asigura bugetul necesar hranei ce creste direct proportional cu centimetrii castigati in inaltime :)

Inca un pic... Cu rabdare se trece peste tot, spune o vorba. Vom vedea cum va fi cand si fetita va trece prin asta. Bine ca am avut inspiratia sa las 4 ani intre ei. Asa voi avea timp sa ma invat cu trecerea lor catre "oameni mari", pe rand... Daca erau nascuti la 1-2 ani intre ei? Ar fi fost groaznic pentru nervii mei , si asa ocupati cu alte probleme pe care trebuie sa le suporte zilnic.
Era demult , foarte fericita cand s-a nascut Ema: la spital cand am aflat ca e fetita , a fost absolut minunat. Si ea mi-a adus echilibrul prin firea ei vesele, creativitate, voiciune etc. Daca ar fi fost in casa mea doi baieti, cred ca eram deja de mult cu parul albit complet, nu partial, ca acum la patruzeci si  ceva.  Poate ca pana ajunge ea la adolescenta, eu ma voi fi obisnuit deja cu schimbarile in felul de a fi, al copilului, in general ... Doamne ajuta , sa nu fie multe!
Mamici, acum inteleg sfaturile pe care mi le dadeati mai acum ceva vreme, macar am fost pregatita , stiam ce urmeaza. Nu am asteptari  stiu ca se vor "vindeca" toate in timp. Timpul va pune totul la locul lui, sentimentele se vor linisti, ei , adolescentii astia vor constientiza pe ce lume traiesc.
Cei din toata tara se revolta de cand cu accidentul acela (Doamne, fereste lumea de asa accidente sau incidente tragice !), cum nu ma prea uit la tv la stiri, aflu cu intarziere cam ce mai e nou prin tara asta care a intrat in "cadere libera", saraca. De ceva vreme... Poate daca tinerii devin mai responsabili nu ii vor mai lasa pe cei De sus, de la putere, sa faca noi experimente pe populatie, sa schimbe mereu legile in defavoarea omului de rand. In capatul asta de lume, la Resita, oricum nu afli nimic, nu se intampla nimic. Un loc in care poti sa stai la pensie, ingrijind de gradina :)
Imbatranim.Vedem asta la copiii pe care ii avem prin familia proprie sau prin familiile cunostiintelor : acum il vezi bebe, invatand sa mearga -acum il vezi la scoala , iar peste "un pic" il vezi adolescent, care nu te mai recunoaste. Mare paguba.
Eu doar observ, caci ,mai nou, studiez lumea. In liniste. Fara sa comentez. Vad, notez schite, pentru o carte pe care o voi scrie odata. Cu personaje fictive sau nu :)
Lumea oriunde ar fi, oriunde as fi. De la A la Z sunt milioane de stereotipuri umane... o multitudine de comportamente, de tipuri, fiecare cu pasiunea lui, cu hobby-urile lui. Si culmea culmilor: ale parintilor nu coincid cu ale copilului. Generatie dupa generatie, oamenii se schimba, se adapteaza la timpurile in care traiesc. Lumea se schimba mereu, cum am mai spus-o. Dar nu spre bine, asta e.

In autobuz. Langa scaune, in zona aia cu burduf, la autobuz e plin de copii de clasa a XI-a. Au terminat orele si merg acasa. Discuta despre bani, aplicatii, jocuri. Unul din baieti sta cu telefonul in mana si tasteaza mesaje pe skype , scrie cu doua maini, cu o dexteritate!!! Eu dupa atata utilizare a tastaturilor  de toate felurile, mai nou a touch-screenului, nu am asa o dexteritate in a folosi toate degetele la tastat :)
Ei bine, baiatul asta scria cu o viteza uimitoare. Iar cel de vizavi ii raspundea, in acelasi mod. Tastand mesaje, bineinteles. E normal ?!
      Dupa 2 statii au urcat inca doua colege de-ale lor. Care nu aveau telefon. L-au certat pe colegul lor ca sta toata ziua pe net, el s-a uitat putin la ele , apoi a ridicat din umeri. Atitudine faina, ce sa zic. Bravo fetelor! Ema , fiica-mea mereu zice (si stiu asta pentru ca e adevarat - si eu am fost ca ea odata, nu? ) ca fetele sunt mai istete decat baietii. Se vede si dupa carnetul de note :) Pacat ca nu sunt privite la fel ca baietii. Eu am avut mult de suferit mai demult pentru ca eram de sex feminin si nu masculin, la locul de munca. De-aia trebuie sa fim mai tari ca ei, sa ne maturizam mai rapid, sa riscam mai mult pentru a obtine rezultate. Ei fac parte din "regnul superior".
Am povestit pe la inceputul blogului cum era ca inginera stagiara, printre barbatii ingineri. Si sefi, daca se poate. 'Geaba stii engleza, degeaba esti harnica, nu primesti salariu mai mare, nu pleci in deplasare, nu ai beneficiile pe care le au barbatii decat daca te impui. Ceea ce am facut pana la urma, de nevoie. M-am inrait ca sa pot reusi.
Biata mea fetita , sper sa nu aleaga ingineria. Idioata ocupatie au inventat astia in nomenclatorul meseriilor. Pentru femei , e bun managementul, planificarile, ocupatiile legate de gandire. Nu desenatul si proiectatul. Bine ca eu faceam calcule si documentatiile aferente, nu am suportat partea de desen niciodata... Si ce era fain , era ca se schimbam destul de des proiectele, nu ajungeam sa ma plictisesc.

Acum nu ne vom plictisi inca niste ani de acum incolo, caci nu ne lasa copiii :) Am zis sa imi pregatesc deja perioada de retragere la pensie , caci anii trec repede , vad clar. O gradina in care sa ma reculeg, un foisor in capatul gradinii unde sa beau un ceai, avand privelistea cu toate dealurile Resitei in fata. Iar in gand, toate locurile frumoase vizitate de 2 ani incoace... Un loc placut unde sa iau pensulele si sa astern pe tablou imaginile placute ale naturii. Natura ne ofera multa frumusete. Si daca tot am devenit in a doua parte a vietii mai melancolica, o sa profit de stare :) O carte... Etc.
Si liniste!
Iar printre ele voi creste copiii, dupa inspiratia de moment... Asa am facut de cand ma stiu cu ei. Inspiratia. Nu cartile de "buna crestere". Deja au crescut  mult, nu imi dau seama cat de repede a trecut timpul!! Ma bucur ca sunt marisori, acusica isi fac si ei un viitor. Daca se vor destepta la timp din boala numita Adolescenta :)

Anii au trecut pe "speed", sigur ca si restul vor trece la fel... Doamne ajuta! Sanatosi sa fim ! Ca restul se rezolva.
Si societatea sa le dea voie sa fie ei insisi. Nu falsi. Nu "robotei" programati. Cine stie cum o fi in 5-10 ani?

Numai bine,
Angela

Resita, 05 noiembrie 2015

Ochii care nu se vad...?

"Ochii care nu se vad , se uita", spune o veche zicala...

Eu nu v-am uitat, dragi prieteni, dar momentan ... altele mi-s prioritatile in programul de vara :)

Insa mi-as dori ca sa revin cu drag la g+, oricand. Si nu ca sa gasesc "invitatii" la o afinata, lansate de niste "ei" ... 

     Era o vreme cand imi facea o maaaare placere sa intru sa vad ce mai e nou prin marele si vastul google+. S-au dus vremurile alea... Acum am o lista de prietene pe care le-am facut folosind acest mod de comunicare. Pe care imi doresc ca sa le pastrez inca mult timp aproape :) Nu le uit. Asa cum nu le uit pe colegele din liceu cu care am pastrat prietenia si pe durata facultatii, apoi pe durata inca multor ani de munca, cand in timpul liber ne mai intalneam. Doar ca viata mi-a adus in cale putine prietene "de viata" ... O fi mai bine asa :)

Acum viata s-a schimbat, un an nou 2014 a adus in viata mea muuulte schimbari. Dar care vor duce la ceva bun, cred eu. Toate sunt cu un scop in viata mea, dintotdeauna. Asa trebuie sa fie :) Am constientizat asta cu ceva anisori in urma si am incredere in ce mi se "asterne". Voi? Voi patiti la fel?

      Postarile mele se raresc, gandurile le notez tot mai rar, aici, pe online (mi-a scazut si increderea in online si net --> oameni cu nume si profile false), dar ele raman undeva notate, caci vor face parte odata dintr-o povestire, carte, ce o fi... Poate ca va avea si ilustratii de pe unde am fost, unde voi merge. Stiti si voi ca lumea asta e mare. Si frumoasa. 

     Intr-o buna zi , voi asterne mici ganduri insotite de desene proprii, de care eu sunt mandra si fericita ca am putut sa le realizez. Cu multa rabdare, cu un creion si o coala de hartie. Personajul principal era Natura din jur.

     Cand eram mica desenam, cream povesti. Stand fereastra mea "semi-hexagon", de "dupa grinda", pe care am pierdut-o cand m-am mutat din apartamentul copilariei mele. Era luminata de rasaritul de soare, florile straluceau intr-o lumina specifica... Era birouasul meu de creatie :)

In studentie, pe cand faceam naveta cu trenul Resita - Timisoara, scriam si poezii cu rima sau chiar si fara... Frumoase. Si desenam florile mele. Dar le-am aruncat mai tarziu... toate foile acelea... Apoi mi-a parut rau. Acum nu mai arunc nimic, le pun intr-un  dosar, poate gasesc o intrebuitare mai tarziu. Desene, texte etc. Sunt parte din mine, la momentul X din ziua X. 

Voi desenati ? Voi cum va relaxati ? Desenand, citind ... Jucand un joc "bun" pe facebook? Ca abunda internetul de ele... O pacoste, parerea mea. Sau poate facand putin sport... Mai util :)

Eu fac fotografii "din mers" ... La ce vad frumos in jurul meu. Poate la o raza de soare ivita dintre ramuri. La toate lucrurile care ulterior ma vor inspira in telul pe care mi l-am propus.

Ma bucur ca multe din prietenele mele fac si ele fotografii. Si ele citesc. Sau deseneaza. Si sunt ca si mine...

Firi linistite cuprinse de o curiozitate nativa de cunoastere.
Iar cand vorbim la telefon sa ne readucem zambetul pe buze. Si acel apel telefonic sa vina "la fix" . Asta da empatie :) Va pup! Aveti grija de voi !

In bazinul cu apa minerala (feroasa) , la Buzias...

Haideti sa cunoastem partea frumoasa a lucrurilor! La buna vedere!

10 ani... Martie!

Amintiri... Mi-e dor...

Tocmai azi, 6 martie 2014, mergand spre casa cu autobuzul si povestindu-i fetitei mele despre un oras care imi place mult si pe care mi l-as dori din nou "mai aproape"  mi-am amintit ceva...

In Martie 2004 , era la fel... Probleme cu locul de munca , dar de cu totul alt gen, atunci nu imi placea deloc in noul meu serviciu, care era tot "fostul loc de munca", dar cu alti sefi, alt birou (o sala noua, micuta si cocheta, unde am nimerit ca "musca-n zăr"). Revenisem dintr-un concediu in care avusesem grija de Andreiasul meu cel mititel. Dupa doi ani, ce speram, ca va fi bine? Poate... Cert e ca eram un "peste pe uscat". 

Buuun. Asa ca in martie 2004, dupa sase luni de "chin", mi-am facut curaj si m-am dus la Timisoara, la interviu. Ma inscrisesem intr-o doara. Asa, ca sa fie o incercare... Desi era vorba de Elba, firma la care eu fusesem si saptamanal pe vremea facultatii (faceam niste laboratoate pe acolo, ne aratau de toate), parca mi-era inima indoita. De ce unii pot pleca, pur si simplu? Iar unii pun in fata altele, sunt inradacinati prea bine.. Misterul vietii.

Era sa intru in echipa lor, mai lipsea doar un mic pas... dar nu am mai vrut sa plec. Complicatiile vietii... Pur si simplu nu mi-am mai dorit sa plec. Dar nici sa schimb locul de munca, unde in sfarsit mi-am gasit ceva de facut si am continuat inca niste ani buni...  Ii multumesc unui batran coleg care mi-a aratat un alt domeniu la vastului "Electro". Incepeam sa proiectez  HG-urile. Cunoscatorii stiu ce e o rulare, cum se finalizeaza ea, etc. Nu e simplu, cum se vehiculeaza... Si cat de important e acest prim pas. Daca ai pentru cine sa le faci... :) Caci viata aduce si schimbari, iar acestea tin ... tot de sefi. Daca ei nu isi mai doresc contracte? Pai pornesc in sens invers si pun bete-n roate cui trebuie. Ba mai spala cativa banuti si fac si zdup pentru asta daca au ghinion sa fie prinsi... Istoria UCMR si a multelor complicatii o stim cei de aici, din Vest. Nu intru in detalii, nu are sens, e un capitol "mort si ingropat". Poate intra la Reanimare, daca are noroc... 

Azi, ma gandeam privind pe fereastra autobuzului, la o Resita ploioasa si mohorata... Cum au trecut acesti 10 ani? Pentru mine a fost bine. Eram ocupata, foarte ocupata. Inca e bine, simt ca pornesc catre alte tinte. Dar vad orasul, vad ce-i in jurul meu... Vai, vai. Tot "ăi mari" raman bine de tot, iar ceilalti, se chinuie  in traiul mizer de zi cu zi... Te inveti si cu putin, doar suntem români isteti si descurcareti.

O poveste reala

Azi in autobuz (altul, cel cu care plecam de acasa) s-a mai intamplat  ceva, ceva ce mi-a produs un mic şoc...

Stiam ca exista drogati, stiam ca exista copii ce se joaca cu armele. Ii stiam de la TV, ca toata lumea... Dar azi am vazut ceva ce nu credeam ca voi aveam ocazia sa vad ziua-n amiaza mare.

Vizavi de mine s-a asezat un copil ce nu avea mai mult de 16 ani. Zic eu. Iar langa mine era altul, cu gluga lui cea gri pe cap. Si ce vorbeau, ca-ti faceau frica numai vorbele. Pe langa vorba lor tiganeasca o mai rupeau si cu putina limba romana, si aia stalcita...  Dar ce subiecte: armele , ce arme ii plac, ce arme a folosit etc. Permis de port-arma etc. Iar asta de langa mine vorbea de injectii...

Am stat linistita, caci de obicei sunt multi oameni in cursa asta, asa ca nu e vreo problema de atacuri... Ciudatii astia vorbeau de Germania, cum fac ei rost de bani acolo, de lunete de 1 metru, de răzbunari... Si scoate unul din buzunarul hainei un tub negru. Tot spunea ca el cand se supara pe oameni da cate un spray si "rezolva". Putina tuse nu strica nimanui...

Of, of. Inca ma gandesc ce generatie de depravati creste in tara asta, astia erau  doar cativa. O mica mostra, dar suficienta. 

Sa nu o lungesc prea tare, pe la Nera (Centru, pt cine nu e din zona) au dat sa coboare si l-am vazut si pe ala de langa mine cum statea in dreptul usii de mai-ncolo...  Noroc ca usa nu era prea aproape de mine. Asta era un drogat cu ochii cat cepele. Un blond cu ochi albastri, grasut, care injura in tiganeste. Mda, asta e tineretul cel harnic al Romaniei. Ei ne vor da noua "pensiile" ... Daca le vom avea si pe alea :))

Au coborat, dar au lasat in urma "ceva". Apucase nărodul ala se apese un puf? Poate. Mirosea in zona aia ciudat, pe oamenii din zona i-a apucat tusea si se simteau rau.  Asa ceva nu am crezut ca imi va fi dat sa vad. In loc de scoala aia fac alte nazdravanii... Probabil mergeau la "bancomat", ca pomenisera  de o vizita la asa ceva... Doamne fereste de asa copii!

Ce voi face peste 10 ani ? Cum voi fi? Cum vom fi noi?

Asta e o intrebare pe care mi-am pus-o azi... Cand se implinesc 10 ani de cand puteam sa ne schimbam destinul. Intre timp a venit pe lume si Ema, care mi-a umplut / ne-a umplut viata cu veselia ei si  cu stilul ei special. Am vrut-o mult de tot si a venit "la fix". De cand eram fetita, visam sa am o fata numita Ema. Da, asa a fost. Mi-am dorit prin adolestenta ca eu sa am copii la 30 de ani si asa a fost... Cam tot ce imi doream s-a intamplat. 
Acusica e si ziua mea... Poate ca mi-o voi serba mergand la un spectacol pe care doresc sa il vad de mult... Chiar daca e dupa ziua mea. Va fi putin complicat, caci spectacolul e seara. 
Poate da, poate nu... Stiu doar ca o alta Angela a plecat mai demult de aici, poate ca urmam si noi... Sau?

Cine poate stii dinainte ce va fi? Nimeni. Doar banuind, dorind, sperand, incercand... O schimbare a fost sa fie, in ianuarie cand s-a intamplat ceva. Oare ce va fi? Dzeu stie mai bine... 
Vreau doar o viata mai buna pentru copilasii mei. Inca sunt mici... 

Mai stiti magazinul Materna? Ehehe, ce multe gaseam eu acolo, tricotam si coseam...   Sau doar imi clateam ochii, cum spunem noi :)

sursa foto: http://danbotoman.blogspot.ro/

Ma plimbam mult. Singura... Ca asa eram eu, o singuratica. Le vizitam pe  matusile mamei mele... Niste batranele simpatice. A ramas doar una, care e bolnava, saracuta... 
Imi doresc ca si eu sa prind varsta lor venerabila, sa ma pot plimba intr-un parc frumos, sa imi stiu copiii bine, sa stau  la un ceai alaturi de al meu mosulica :) Ca doar cafea nu voi mai avea voie, cred...

Sunt tanar...

Cum au trecut anii, asa vor mai trece inca multi-multi altii ... Primavara ne ramane in suflet si chiar de corpul isi arata de varsta reala, gandurile zboara printre intortocheatele cai ale mintii, cate amintiri mai sunt... Multe s-au pierdut si mi-e dor sa le am din nou, dar nu mai e posibil. Le-au acoperit altele si altele
Va mai amintiti copilaria? Eu doar partial, dar ma bucur ca mai stiu ce stiu...

Pe curand! 

Socializare...

Despre socializare , in zilele noastre

 Incep cu un citat dintr-un pliant Alevia primit ieri, în “cutie”:

“Calitatea gândurilor determină calitatea vietii

Gândurile sunt lucruri vii, fascicule mici de energie. De multe ori nu ne gândim la calitatea gândurilor noastre şi, totusi, calitatea gândurilor determină calitatea vieţii. O minte puternică, disciplinată, cultivată zi de zi, poate face miracole. Daca vrei să-ti trăieşti viaţa plenar, trebuie să ai grijă de propriile gânduri: cele mai valoroase posesiuni ale tale. De fapt, vei incepe să-ţi deblochezi adevăratul potenţial al minţii şi să trăieşti în maniera în care iţi doreşti, numai atunci când înveţi să-ţi controlezi gândurile şi să-ţi imaginezi tot ce-ţi doreşti în această existenţă.

Cum vedem lumea?

Nu vedem lumea asa cum e ea, ci aşa cum suntem noi. Adică întelegem lumea din jurul nostru prin prisma temerilor, limitarilor, falselor ipoteze si prejudecatilor pe care le avem. Odata limpezit geamul prin care vedem lumea vor aparea o multime de posibilitati. Ideea aceasta ne poate schimba viata, din timp ce modul in care gandim determina realitatea.”

Ieri vorbeam despre importanta fotografiei la profilul de la un site de socializare, oricarui site… Cu atatea persoane ce au acelasi nume (si eu am destule “Angela Ghinea”, prin lumea asta mare, unele in tarisoara noastra, altele in strainatate) exista pericolul sa dai de altii care nu au ganduri prea curate… Mai ales fara a avea o fotografie personala, de unde stii ca e prietenul/prietena din liceu pe care il/o cauti? Pai nu stii…

Poate vezi o fotografie a unui actor de pe Hollywood, foarte cunoscut. Apăi sigur Marinica, românaşul nostru neaoş nu este Brad Pit, asta e garantat!

La fel si la doamne, nu poti da <accept> unei femei ce isi afiseaza ca fotografie de profil o poza faina a lui Angelina Jolie, de exemplu. Ca tot vorbeamn de sotul ei simpatic…

Cazuri si cazuri…

Recent am vazut la google+ ca m-au adaugat in cercuri niste persoane. Ceva obisnuit in ultimele luni. Din noianul de notificari, jumatate sunt cu persoane ce te adauga la cercurile lor. Bravo lor! Daca vor sa stie ce postez, nu ii pot opri.

Dar sa zicem ca il cheama John Smith si la profil apare o fotografie cu o tipa traznet! Ce sa mai cred? Ca e fan al respectivei tipe, dar el asa o arata? De parca ar fi relevant…

Sau situatia opusa: o cheama Angelina si il are la fotografia de profil  pe sotul ei :)

Daca m-as lua dupa aceasta “moda”, ar trebui sa imi pun fotografie dragului meu sotior… Poate una de prin calatoriile lui de serviciu, poate una de cand era in Kenya :)

Si daca tot vorbeam despre  socializare si site-uri care ofera  asta cu mare succes, hai sa ne gandit ce fel de tipuri de profiluri exista:

1. Cei ce pun postari proprii cu ceva ce li s-a parut foarte interesant recent sau pe vreun blog citit recent. Mie imi plac acest gen de persoane, ii vad cum sunt, ii “simt” ce fel de oameni par sa fie. Da, “par sa fie”, caci  nu poti baga mana-n foc daca nu il cunosti personal :)
Eu citesc postarile, ceea ce este rar in zilele noastre, se “pluseaza” la greu, fara a se citi continutul… Poveste veche pentru ce ce ma cunosc, imi stiu parerile... Mai bine tac :)
2. O alta situatie prezinta pe cei ce fac din ambele:  postari proprii si redistribuiri ale prietenilor mai apropiati si nu numai. E foarte util sa redistribui si ce posteaza prietenii. Ii promovezi, le promovezi ideile, parerile. Fain. Si vazand cam ce posteaza si ce redistribuie, il “vezi”  cam ce fel de om este. Ce ii place.
3. Ceea ce ma exaspereaza ( si pe cei ce fac asta nu prea ii adaug la cercurile mele, chiar daca i-am pus la un moment dat, dupa o vreme ii elimin) este abundenta de postari redistribuite. Unii utilizatori distribuie in nestire imagini preluate de la alti amici de-ai lor, dar nu in limita bunului simt , ci cu zecile! 

Da, am zis bine. Am avut destui, e plin goagalu' de ei. Sunt si ei utili, nimic de zis, dar … totusi. Eu ma saturasem sa vad poze sclipicioase, cu mult “glam”, cu stelute miscatoare, etc. Unele gif-uri imi plac, dar majoritatea mi se par “tiganesti”, stiti ca hainele “lor” au multe culori, combinatii care sperie orice ochi normal…

Cam atat.  Pe oamenii astia nu ii “vezi” decat ca niste imitatori simpatici, fara idei personale, care fac tot ce le spune celalalt. Daca ii vad vreodata in viata reala sunt sigura ca imi vor  confirma parerea… Stiu destui.

Sau se ascund in carapace ?!  Cum vor ei…4. Am un cerc cu persoane ce “scriu”. Au blog de acum sau de mai demult. Si ii citesc. Rar vezi la ei fotografii. Dar continutul scrierii conteaza… Sufletul lor.

Asternand ganduri si idei pe hartie, mai nou pe un fisier word, mutat mai apoi in blog, reusesti sa creezi ceva. Ca si la cei ce propun imagini din drumul lor de zi cu zi, care propun o melodie frumoasa, ce te unge la suflet… Mie imi place sa citesc. Si mai nou sa scriu.
DJ Project - Doua anotimpuri

           Eu de cand ma stiu scriu. Puneam pe hartie lungi poezii cu rima, in calatoriile mele cu trenul (naveta saptamanala catre facultate)  sau texte de povestiri SF (inspirate din visele nocturne). Si altele. Scrisori. da, pe vremuri existau scrisorile , pe hartie... Cu desene, text, plic si un timbru cumparat de la posta :) :)

Poate parea ciudat, dar am avut multe povestiri scrise. Pacat ca s-au dus… Nu le pastram, crezand ca nu sunt bune de nimic. Acum imi pare rau ca nu le mai pot reciti, sa vad cum eram eu atunci… Imi lipsea curajul de a le imbunatati si trimite cuiva, la revistele de domeniu. Erau vremurile lui "Ceasca' ". Nu-i bai, scriu altele…Am in lucru doua SF-uri frumoase, traite "aievea", daca putem spune asa. Calatorii de noapte, prin vis. 

5. Mai e o categorie, pe care era sa o uit:  tipe si tipi ce  posteaza o vreme chestii banale, absolut normale. Si la un moment dat cand vezi ce pun, din start  spui ”out” si “good bye”... De ce? Pai daca ei pun poze deochiate? Daca ei incep sa aprecieze femeile golase in diverse ipostaze  nu-si dau seama ca incalca regulamentul google? Daca nu , le amintesc eu prin blocare si raport la administratorii de site a profilului respectivului. Sau al respectivei… ca nu numai “ei” au obiceiul :)

Aviz celor de au asemenea “tabieturi”: ocoliti-ma , caci eu nu fac parte din tagma dorita. Am crescut in timpuri ceausiste, nu am chef sa vad pe toata gardurile niste ele si ei  cu mai multe sau mai putine haine pe ei. Daca nu vreti sa “dispareti”, aveti grija…

           Or mai fi si alte categorii, precis… Dar nu imi vin in minte. Tot ce stiu este ca e util pentru minte si suflet sa fim creativi...

Ca vorbeam despre cercurile ce sunt specifice lui google+, contin oameni si oameni... Pe unele persoane le stiu de o vesnicie, de peste doi ani… Parca suntem o familie google+. Si ma bucur ca sunt acolo, printre ei.

Caci poti bea o cafea in timp ce citesti ce au mai scris ei, sau in timp ce te uiti la fotografiile lor. Ascult muzica creata de unii utilizatori, care chiar imi place. Si ma relaxeaza.

          Deci prefer sinceritatea, frumusetea,  vorbele frumoase, nu cele care ranesc sufletul, si asa prea ranit de problemele zilnice oferite de viata… Va salut cu respect si va multumesc ca sunteti aici. Sa aveti grija de voi si de cei apropiati, si sa continuati sa ne aratati partile frumoase ale vietii, aici in site-ul de socializare. Uitati problemele, vin si trec, fara sa ne dam seama:)

Privirea ta

Daca ne dorim putem fi si oameni buni… Daca ne dorim…