Ochii care nu se vad...?

"Ochii care nu se vad , se uita", spune o veche zicala...
Eu nu v-am uitat, dragi prieteni, dar momentan ... altele mi-s prioritatile in programul de vara :)
Insa mi-as dori ca sa revin cu drag la g+, oricand. Si nu ca sa gasesc "invitatii" la o afinata, lansate de niste "ei" ... 

     Era o vreme cand imi facea o maaaare placere sa intru sa vad ce mai e nou prin marele si vastul google+. S-au dus vremurile alea... Acum am o lista de prietene pe care le-am facut folosind acest mod de comunicare. Pe care imi doresc ca sa le pastrez inca mult timp aproape :) Nu le uit. Asa cum nu le uit pe colegele din liceu cu care am pastrat prietenia si pe durata facultatii, apoi pe durata inca multor ani de munca, cand in timpul liber ne mai intalneam. Doar ca viata mi-a adus in cale putine prietene "de viata" ... O fi mai bine asa :)
Acum viata s-a schimbat, un an nou 2014 a adus in viata mea muuulte schimbari. Dar care vor duce la ceva bun, cred eu. Toate sunt cu un scop in viata mea, dintotdeauna. Asa trebuie sa fie :) Am constientizat asta cu ceva anisori in urma si am incredere in ce mi se "asterne". Voi? Voi patiti la fel?
      Postarile mele se raresc, gandurile le notez tot mai rar, aici, pe online (mi-a scazut si increderea in online si net --> oameni cu nume si profile false), dar ele raman undeva notate, caci vor face parte odata dintr-o povestire, carte, ce o fi... Poate ca va avea si ilustratii de pe unde am fost, unde voi merge. Stiti si voi ca lumea asta e mare. Si frumoasa. 
     Intr-o buna zi , voi asterne mici ganduri insotite de desene proprii, de care eu sunt mandra si fericita ca am putut sa le realizez. Cu multa rabdare, cu un creion si o coala de hartie. Personajul principal era Natura din jur.
     Cand eram mica desenam, cream povesti. Stand fereastra mea "semi-hexagon", de "dupa grinda", pe care am pierdut-o cand m-am mutat din apartamentul copilariei mele. Era luminata de rasaritul de soare, florile straluceau intr-o lumina specifica... Era birouasul meu de creatie :)
In studentie, pe cand faceam naveta cu trenul Resita - Timisoara, scriam si poezii cu rima sau chiar si fara... Frumoase. Si desenam florile mele. Dar le-am aruncat mai tarziu... toate foile acelea... Apoi mi-a parut rau. Acum nu mai arunc nimic, le pun intr-un  dosar, poate gasesc o intrebuitare mai tarziu. Desene, texte etc. Sunt parte din mine, la momentul X din ziua X. 
Voi desenati ? Voi cum va relaxati ? Desenand, citind ... Jucand un joc "bun" pe facebook? Ca abunda internetul de ele... O pacoste, parerea mea. Sau poate facand putin sport... Mai util :)
Eu fac fotografii "din mers" ... La ce vad frumos in jurul meu. Poate la o raza de soare ivita dintre ramuri. La toate lucrurile care ulterior ma vor inspira in telul pe care mi l-am propus.

Ma bucur ca multe din prietenele mele fac si ele fotografii. Si ele citesc. Sau deseneaza. Si sunt ca si mine...
Firi linistite cuprinse de o curiozitate nativa de cunoastere.
Iar cand vorbim la telefon sa ne readucem zambetul pe buze. Si acel apel telefonic sa vina "la fix" . Asta da empatie :) Va pup! Aveti grija de voi !
In bazinul cu apa minerala (feroasa) , la Buzias...
Haideti sa cunoastem partea frumoasa a lucrurilor! La buna vedere!