Viata ca o calatorie cu trenul

Viata ca o calatorie cu trenul
De Ghinea Andrei Robert (12 ani)

In timp ce cititi, va invit sa ascultati muzica: Autumn music

Eram intr-un tren , impreuna cu parintii mei si cu sora mea, care era ca un bagaj pentru mine , caci parintii mei mi-au spus sa am si eu grija de ea. Ne-am ales un loc in vagonul din fata, care era ca o bijuterie pentru ca era la clasa I. Mergeam spre Paris, dar pana acolo trebuia sa schimbam cam vreo cinci trenuri.

Sora mea , Ema, ma tot bazaia, asa ca, mi-am spus ca mai bine ar fi sa o las in vagon singura cu mama noastra, si eu sa merg cu tatal meu altundeva unde sa putem juca carti in liniste si pace. Cand eram in toiul unui joc de 66 , eu avand 43 de puncte si tatal meu 50 de puncte , deodata apare sora mea si ne strica tot jocul. Tata a zis sa o lasam si pe ea sa joace, dar cu o conditie: daca incepe sa planga sau daca ne certam , sa nu ne mai jucam.
- E randul tau, Ema! Hai da!
- Nu o mai grabi, Andrei !!
- Bine ! Ok!
- Gata! Am dat!
- E randul tau , Andrei
- Bine! ... ... Stai sa-mi numar punctele! 44...55...66......!!
- Am castigat!
- Da! Cat e scorul?
- Unu pentru tata, unu pentru mine ... si zero pentru tine, Ema!
- Hmmmm......mmm... Gata! Eu nu ma mai joc! , zise Ema de ciuda ca nu avea nici un punct.
- Bine! Deci..., tata te mai joci?
- Nu mai pot acuma. Mai am si alta treaba...
- Ce repede merge trenul! Nu, tata?
- Da ! Repede ca fulgerul!
- Mda!
- Na , hai copii la culcare ca la ora 5 dimineata trebuie sa ne sculam cu totii, ca sa schimbam trenul.
- Din fericire e ultimul! Sper...
- Nu ! Mai e unul dupa acesta.
Eram in ultimul tren si totul parea in regula. Acest tren era tot de clasa I  si avea chiar si scaune cu masaj. Scaunele cu masaj erau foarte relaxante mai ales pentru ca aceasta calatorie era o eternitate.
Cand mai erau cam vreo 5 km de parcurs si totul parea nemaipomenit, deodata se-ntampla ceva groaznic: doua roti din fata si doua roti din spate au sarit din senin toti pasagerii s-au speriat , dar pana la urma mecanicul trenului a spus ca se poate rezolva dar ar putea dura si cateva ore, pentru ca nu aveau destule piese de rezerva!
- Nu am putea merge si pe jos, tata?
- Ba da, am putea dar sa o intrebam pe mama.
- Mama, putem merge pe jos? !
- Da , sigur ca da!
- Din fericire mai sunt doar vreo 3 km de parcurs.
- Deci ne-am hotarat! Mergem pe jos! Da?!
- Da !
Cand am ajuns la Paris, ne-am cazat la un hotel si am stat peste noapte acolo, urmand ca maine-zi sa ne ducem la bunica noastra din Paris.
----------------------
P.S.
Intamplator, de cateva ori eu (Angela) chiar am ramas prin gari ( nu stia Andrei asta...) sau pe camp cu trenul, se stricase ceva la locomotiva. Anii 90'.
Voiteni, Berzovia etc. Nu Paris:)
O data, intr-o iarna (era sesiune si veneam catre casa) am stat cateva ore pe camp, asteptand o alta locomotiva care sa ne duca la destinatie... Ne  jucam carti de zor (de care nu mai stiu, jucam pe vremea aia bridge, dar si de-altele), infofoliti fiind cu tot ce era mai gros prin geanta de voiaj.
Vremuri grele... Dar daca ma gandesc bine eram bine, fericiti si multumiti ca facem o scoala. Nu toti au sansa asta, nu? Acum, in anii 2013' fac toti cate o facultate sau doua, si cateva masterate. Unii au colectie de diplome, cum glumeste o prietena de-a mea, colega de facultate, de camin si  de naveta saptamanala cu trenul :)
           Dragilor, se pare ca soarta se joaca frumos cu noi. De nu faceam electro' si de nu lucram "acolo" unde sa imi cunosc sotul, nu venea pe lume dragul de Andreias, cum il alint eu :)
E un copilas tare simpatic si amuzant , micut,  desi m-a ajuns la inaltime, poate a luat-o deja inainte cu cativa cm...
          Bravo, Andrei pentru compunere. O tema impusa pentru lectia de la scoala, dar a iesit ceva extrem de amuzant... De aceea am decis sa vi-o arat si voua :)))

In foto este trenuletul lui de pe cand era micut, bebelus si se juca de-a insurubarea-desurubarea :)